Se ieftinesc creditele. BNM a redus rata de bază
Banca Națională a Moldovei a redus rata de bază de la 6% până la 4,75 la sută anual. Decizia a fost adoptată de comitetul executiv. Au fost reduse și ratele de dobândă. La creditele overnight, la nivelul de 6,75 la sută anual, iar
Parlamentul va găzdui Conferința Președinților Regionalei Europa din cadrul Adunării Parlamentare a Francofoniei
Anul viitor, Parlamentul Republicii Moldova va găzdui Conferința Președinților Regionalei Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF). Acest lucru a fost discutat la cea de-a 35-a sesiune a Adunării Regionalei Europa. La evenimentul care se desfășoară în aceste zile, participă deputata Marcela Adam,
Un nou obstacol în relaţiile dintre Kiev şi Varşovia: Transportatorii polonezi au blocat granița cu Ucraina
Guvernul ucrainean a afirmat marţi că nu a primit încă „cereri” oficiale din partea transportatorilor polonezi care blochează începând de luni trei puncte de trecere între Ucraina şi Polonia, pentru a protesta împotriva unei concurenţe considerate „neloiale”, transmite agerpres.ro. „Până acum nicio cerere
CEC face precizări privind desfășurarea campanie electorale în turul II al alegerilor locale generale
Candidații care au trecut în al doilea tur de scrutin pot desfășura campanie electorală după stabilirea datei celui de-al doilea tur de scrutin prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale. Precizările au fost făcute de CEC. Totodată, concurenții electorali pot achita, în limita soldului încasat
1 400 de lumânări au fost aprinse la Zidul Plângerii, la o lună de la masacrul comis de Hamas
Zidul Plângerii din Ierusalim a găzduit o ceremonie pentru a marca o lună de la atacul grupării islamiste Hamas în sudul Israelului, în care au murit peste 1.400 de oameni. În cadrul evenimentului, la care au participat autorităţi religioase şi rude ale celor