Facebook/ Batalionul 22 de Menţinere a Păcii

FOTO Unitatea de elită a Armatei Naționale, batalionului nr.22 de menţinere a păcii, a marcat 25 de ani de la fondare

Unitatea de elită a Armatei Naționale, batalionul nr.22 de menţinere a păcii supranumit „Căștile albastre”, a marcat 25 de ani de la fondare printr-o ceremonie la care a fost prezentă conducerea Ministerului Apărării. Soldații participanți în Forțele Mixte de menținere a păcii în raioanele de est ale Republicii Moldova, dar și în misiuni în afara țării susțin că acestea sunt pe de o parte pline de experiență, iar pe de altă parte de riscuri pe care le depășesc datorită pregătirii, inclusiv militare și care este îmbunătățită zi de zi prin antrenamente.

 

Dumitru Viniciuc, militar al unității de elită, a revenit recent din misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo pe care, spune el, a îndeplinit-o cu succes alături de soldați din alte țări.

”- Nivelul pregătirii unui pacificator din Republica Moldova corespunde nivelului pregătirii unui pacificator din alte țări?
– Suntem la un nivel, câteodată suntem și mai sus decât alte țări, noi am făcut față tuturor încercărilor în misiune și de fiecare dată am fost menționați pozitiv”, Dumitru Viniciuc, locțiitor Comandant Companie Batalionul nr. 22 de Menținere a Păcii.

Datorită pregătirii profesioniste, militarii moldoveni au ajuns să aibă în subordine plutonul de soldați italieni, mai spune Dumitru Viniciuc.

”Grupa noastră are în subordine o grupă din Italia și noi îi instruim pe dânșii cum trebuie să acționeze”, Dumitru Viniciuc, locțiitor Comandant Companie Batalionul nr. 22 de Menținere a Păcii.

Dar soldații trebuie să fie pregătiți nu doar din punct de vedere militar.

”Pentru un pacificator este de preferat să cunoască cât mai multe limbi străine și din ce motiv: din motiv că în misiune sunt diferite naționalități cu care trebuie să comunicăm, să ne înțelegem”, Andreea Brumă, Locotenent Batalionul nr.22 de Menținere a Păcii

Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, care a fost comandantul batalionului nr. 22 de menţinere a păcii în perioada 2002-2004 susține că efectivul acestuia îşi reprezintă impecabil ţara: fie în misiuni multinaționale, fie în exerciții din străinătate, iar dotarea acestuia conform standardelor occidentale continuă.

”Este clar că este permanent loc pentru îmbunătățire, dar ceea ce vedem astăzi și dacă comparăm cu anterior: sunt multe rezultate bune pe care le-am obținut pe parcursul anilor. Mă bucur să văd în cadrul batalionului un număr mare de militari angajați pe contract, mă bucur să văd militari care au experiență vastă acumulată pe teritoriul țării, precum și peste hotare”, Anatolie Nosatîi, Ministrul Apărării.

În semn de recunoștință, mai mulți ofiţeri, soldați și sergenți ai unităţii au primit distincţii și diplome.

”Crucea pentru merit a Armatei Naționale, clasa III, locotenentului major, Eugeniu Gamureac”.

Ulterior, militarii și-au prezentat uniformele și echipamentele în cadrul unei expoziții.

”Costum de mascare care se folosește la mascarea în teren pentru lunetiști”.

În timpul celor 25 de ani, pacificatorii sunt prezenți în Forțele Mixte de menținere a păcii în raioanele de est ale Republicii Moldova, dar și au participat în misiuni sub egida ONU în Liberia, Coasta de Fildeş, Sudan, Bosnia și Herțegovina, Sudanul de Sud, dar și în operaţiunea post-conflict de restabilire a Irak-ului. Iar timp de zece ani, pacificatorii moldoveni participă la misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo și de doi ani- în misiunea UNIFIL din Liban.

”Ne-am confruntat cu provocări variate, uneori complicate, dar întotdeauna ne-am ridicat și am mers mai departe datorită determinării și spiritului nostru de echipă”, Ruslan Varivanov, Locotenent Batalionul nr.22 de Menținere a Păcii

Batalionul „Căștile albastre” a fost creat în data de 11 mai 1999.

Facebook/ Batalionul 22 de Menţinere a Păcii
Facebook/ Batalionul 22 de Menţinere a Păcii
Facebook/ Batalionul 22 de Menţinere a Păcii

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media