Deputatul Irina Lozovan, trimisă pe banca acuzaților

Urmărirea penală în privința deputatului Irina Lozovan, dar și soțului acesteia, Pavel Gîrleanu, a fost terminată. Aceștia sunt învinuiți de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic, din care făcea parte Lozovan, din partea unui grup criminal organizat și, respectiv, complicitate la infracțiune.

Potrivit Procuraturii Anticorupție,  Irina Lozovan, acționând în mod intenționat şi prin înțelegere prealabilă cu soțul ei și alte persoane care au dreptul de gestionare a surselor financiare a partidului politic, a acceptat cu bună știință finanțarea formațiunii, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor.

Din motiv că Partidului Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale din data de 19 iunie 2023, Ilan Șor, având scopul menținerii controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din Republica Moldova, a oferit membrului Biroului Politic al formațiunii politice, Lozovan Irina, mijloace bănești pentru identificarea cât mai multor primari și consilieri locali, pe care să-i convingă să adere la acel partid ”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.

Procurorii comunică că învinuita a încercat să recruteze primarul orașului Ocnița, promițând-ui 1 milion lei personal și alți 1 milion lei, alocați primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița, în vederea fortificării poziției electorale a partidului respectiv.

Deși, primarul orașului Ocnița a refuzat propunerea, Irina Lozovan și soțul acesteia au continuat acțiunile de convingere, transmițându-i  primului, suma de 30 000 dolari, bani ridicați de către soțul Irinei Lozovan, de la sediul partidului , care proveneau de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor”, se mai arată în comunicat.

La 21 septembrie, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat cererea Procurorului General interimar privind ridicarea imunității Irinei Lozovan, lipsind-o de imunitate parlamentară.

La această etapă, urmează să fie prezentate materialele cauzei penale învinuiților și avocaților acestora, să fie soluționate cererile și demersurile acestora, iar ulterior cauza penală să fie expediată în instanța de judecată.

La 18 octombrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a prelungit măsura preventivă arest la domiciliu pe un termen de 30 zile în privința Irinei Lozovan.

Citește și: Deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi au rămas fără imunitate parlamentară. Vezi care este motivul

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media