25 de companii din Moldova, premiate pentru rezultate remarcabile la export în UE

25 de companii care au avut rezultate impresionante la capitolul export în UE au fost premiate în cadrul programului național ,,Top Exporters from Moldova”. Premianții din domenii precum vinificație, inginerie sau tehnologii au fost selectați din peste 1300 de exportatori autohtoni, în urma unui proces de evaluare din trei etape. Selecția s-a bazat pe o analiză a indicatorilor de export și evaluare detaliată a candidaturilor.

Printre premianți este o companie specializată în producția de echipamente și rezervoare din oțel inoxidabil pentru industria vinicolă, alimentară, a berii și cea chimică, aflată de peste 12 ani pe piața din Republica Moldova. Aceasta exportă produsele în zece țări europene, precum România, Franța, Belgia sau Italia, iar datorită exporturilor, cifra de afaceri a depășit 33 de milioane de lei.

”Am avut un parcurs de creștere. Am fost o companie ca multe altele care a început de la câțiva angajați și am avut o creștere organică. Acum, compania reprezintă o uzină la casre lucrează 85 de persoane și în mare parte, produsele pe care le creem aici, sunt exportate în alte țări.”, a spus Ion Sîrbuleț, director general companie.

Totuși, criza economică mondială și războiul din Ucraina pun în dificultate activitatea, afirmă directorul companiei.

”Avem anumite limite logistice, care de multe ori scad din concurența produselor noastre în afară.”, a spus Ion Sîrbuleț, director general companie.

O altă companie premiată este una specializată în producția de vinuri. Fondată în anul 2021, principalele piețe de desfacere a companiei sunt Țările de Jos, Lituania, Polonia și Cehia. Exporturile acesteia indică valori de aproape 200 de milioane în anul 2024.

”Exportăm vinuri și produse atât din soiuri autohtone cât și din soiuri europene, din soiurile autohtone Feteasca Albă, Neagră, Regală, Viorica, dar și soiuri internaționale precum Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Merlot și altele.”, a menționat Elena Davidescu, director de marketing a unei companii vitivinicole.

Organizatorii spun că programul are drept scopul recunoașterea rezultatelor exportatorilor moldoveni și contribuția lor la promovarea Republicii Moldova pe piețele internaționale.

”Noi ne dorim să avem acest program o dată la trei ani, o dată la doi ani, pentru ca înțelegem ca de la an la an, componența nu se va schimba și vrem să dăm posibilitatea și altor companii să beneficieze de această oportunitate, să vadă aceste exemple de succes, să învețe, să aplice ceva din inovațiile care le-a permis primilor să fie în top. ” a menționat Irina Tolstousov, director adjunct al Agenției de Investiții.

Potrivit datelor Asociației Businessului European, din 2014 până în prezent, exporturile pe piața Uniunii Europene au crescut cu peste 60 la sută, fapt datorat implementării Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, care au redus barierele comerciale și au facilitat accesul produselor moldovenești pe piața europeană. Programul Național ,,Top Exporters from Moldova” s-a desfășurat în cadrul evenimentului economic anual „Moldova Business Week”, care a avut loc în perioada 28 septembrie – 2 octombrie la Chișinău.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA