Melodia trecutului pe străzile Chișinăului: Povestea bărbatului care readuce la viață sunetul flașnetei

Sunetul unei flașnete îi surprinde pe trecătorii din centrul Chișinăului și readuce în stradă o tradiție muzicală veche de câteva secole. În spatele instrumentului se află Nerses Mirzoian, un artist de 66 de ani, originar din Odesa, care de trei ani a transformat flașneta într-o adevărată pasiune. A participat deja la festivaluri dedicate acestui instrument în mai multe orașe europene, iar acum vrea să-i aducă și pe chișinăuieni mai aproape de această formă neobișnuită de artă stradală.

În urmă cu câteva secole, flașnetele puteau fi auzite pe străzile multor orașe europene. Muzicienii ambulanți cântau pentru trecători. Tradiția s-a mai păstrat în unele țări. În Germania, Cehia, Slovacia și Ungaria sunt organizate și astăzi festivaluri la care participă flașnetari din întreaga lume. Nerses a dus flașneta din stradă până în bisericile și lăcașurile de cult din Germania, unde a susținut programe muzicale.

” Am fost la trei festivaluri: la Brno, vara aceasta, la Berlin și acum la Nitra.  La Berlin a fost cel mai mare festival. Au venit atât de mulți participanți, cu asemenea cărucioare… probabil vreo 78. La un moment dat, am pierdut și eu numărul.”, a spus Nerses Mirzoian.

Pentru Nerses, aceste festivaluri înseamnă nu doar muzică, ci și întâlniri cu artiști din diferite țări. Participanții fac schimb de experiență, iar în cadrul evenimentelor sunt organizate și seminare despre istoria flașnetei.

”Se organizează chiar și seminare. Sunt lectori care vorbesc despre istoria flașnetei. Cu mult timp în urmă, acum o sută de ani, în Germania erau muzicieni care compuneau cântece special pentru flașnete. ”, a spus artistul.

Nerses Mirzoian ne-a arătat și cum funcționează instrumentul.

”Aceste găuri sunt toate note. Aici sunt 20 de găuri. Când învârt manivela, burduful, ca la acordeon, furnizează aerul prin aceste tuburi către fiecare notă.”, a mai povestit acesta.

”În limita acestor 20 de note este aranjată o anumită melodie. Nu toate cântecele pot fi interpretate la flașneta mea, pentru că există instrumente mai mari, cu mai multe clape. A mea este de acest nivel.”, mai spune el.

Artistul spune că și-ar dori ca astfel de evenimente să fie organizate și la Chișinău. A încercat să discute cu autoritățile despre posibilitatea de a aduce în Moldova festivalurile de flașnete, însă, deocamdată, nu a primit un răspuns.

”Când am fost la festivaluri, mi-am dorit foarte mult ca la Chișinău să existe ceva similar. Am încercat să intru în câteva cabinete, dar sunt dificultăți.”, a povestit artistul.

Primele flașnete au apărut în Franța, în secolul al XVII-lea. Instrumentul mecanic a devenit popular și pentru că nu necesita studii muzicale, pentru a cânta era suficient să fie rotită manivela.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA