VIDEO Tragedie la Harkov: 51 de oameni au murit, printre care și un copil
O rachetă rusească a lovit astăzi un local şi un magazin dintr-un sat din estul Ucrainei, ucigând cel puţin 51 de civili. Potrivit oficialilor de la Kiev, acesta este unul dintre cele mai sângeroase atacuri din ultimele luni, relatează Reuters şi Associated Press. „Aproximativ
VIDEO Un boxer moldovean a luat primul loc la un campionat din Bulgaria
Ștefan Vozniacovschi este moldoveanul care a ocupat primul loc la Campionatul Balcanic din Bulgaria. Alături de Ștefan, au concurat Nicolae Borduja și Valeriu Razmerița, la fel originari din Republica Moldova. Ștefan Vozniacovschi l-a învins pe ucraineanul Ali Dahli, iar în finală, prin decizia
VIDEO O nouă schemă de spălare a banilor pentru finanțarea partidelor politice
După câteva încercări eșuate de finanțare a partidelor politice în numerar, aceeași exponenți politici încearcă o nouă metodă, folosind cartele bancare emise în străinătate. Poliția anunță că, acum câteva săptămâni, a ridicat un număr mare de cartele emise în străinătate, care urmau să
Moldova, mai aproape de UE: Decizia Parlamentului European
Plenul Parlamentului European a votat rezoluția prin care solicită Consiliului European și Comisiei Europene începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul acestui an. Documentul a fost susținut cu votul a 448 de eurodeputați, 45 au fost împotrivă,
Parlamentul a rectificat bugetul de stat. Ce modificări au fost făcute
Medicii vor primi salarii majorate, iar profesorii vor beneficia de plăți unice. Se întâmplă după ce Parlamentul a rectificat bugetul de stat pe anul curent pentru a include prevederile pachetului „Spor pentru Moldova”, anunțat de Guvern. Rectificarea bugetară se ridică la 1,65 miliarde
Va importa Republica Moldova cereale? Ministrul Agriculturii vine cu precizări
Comisia Situații Excepționale a luat decizia de a introduce licențierea importului produselor cerealiere, precum grâul, porumbul, semințe de floarea-soarelui. Licențierea va contribui la stabilizarea prețurilor la cereale și la protejarea producătorilor locali, a menționat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea. „Scopul nostru este de a