Punctele de prim ajutor și hidratare din Chișinău rămân deschise, în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă. Acestea sunt amenajate în toate sectoarele Capitalei.
Cetățenii pot primi gratuit apă potabilă, își pot măsura tensiunea arterială și pot solicita ajutorul unui specialist în caz de necesitate.
În sectorul Centru, punctele sunt amplasate pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în apropierea magazinului „Gemeni”, la intersecția cu strada Armenească și în fața magazinului UNIC.
În sectorul Ciocana, corturile sunt amplasate pe aleea bulevardului Mircea cel Bătrân, la intersecția cu strada Igor Vieru și pe strada Alecu Russo, în zona pasajului subteran.
La Botanica, punctele de hidratare funcționează pe strada Decebal, în zona magazinului „Varna”, precum și pe bulevardul Dacia, în apropierea restaurantului McDonald’s și la numărul 37.
În sectorul Râșcani, cetățenii pot beneficia de apă și asistență în apropierea Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, lângă Centrul Comercial „Soiuz”, la Gara de Nord, în apropierea Parcului Șipca, dar și în alte zone aglomerate ale sectorului.
În sectorul Buiucani, punctele sunt deschise pe Calea Ieșilor, pe strada Ion Creangă, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet și la intrarea în Parcul „Dendrariu”.
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să apeleze la aceste puncte de hidratare ori de câte ori este necesar.


