Proiectul privind instituirea stării de asediu și de război conține prevederi standard, afirmă lidera de la Chișinău

 Proiectul de lege privind instituirea stării de asediu și de război conține prevederi standard, iar Republica Moldova trebuie să dispună de un cadru legal care să reglementeze situațiile excepționale. Declarația a fost făcută, vineri, de președinta Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă. Reacția șefei statului vine după ce opoziția parlamentară a criticat documentul și a solicitat retragerea acestuia. Pe de altă parte, Maia Sandu a menționat că Ministerul Apărării, care a elaborat documentul, ar fi trebuit să comunice mai eficient încât să fie evitate interpretările și îngrijorările din societate.

,, Legile la apărare au fost actualizate de curând pentru că legea precedentă a fost actualizată în 92. Era clar că era o lege depășită. Și ca urmare a actualizării cadrului normativ și legislativ, Ministerul Apărării a venit și cu actualizarea acestei legii. În această lege sunt prevederi standart care le regăsiți în legile din toate țările. Nu este nimic deosebit. Bineînțeles că trebuie să avem un cadrul legal și pentru situații grave. Sperăm din tot sufletul și facem tot ce putem ca să nu ajungem acolo, dar asta nu înseamnă că trebuie să avem cadrul legal adus în ordine”, a explicat Maia Sandu, președinta Republicii Moldova.

Totodată, Maia Sandu a criticat modul în care unii politicieni au prezentat prevederile proiectului și a afirmat că acestea au fost folosite pentru a provoca teamă și divizare în societate.

,, Evident că politicienii rău intenționați care se țin doar de sperierea cetățenilor au folosit această ocazie ca să divizeze, să sperie. Pe de altă parte cred că și Ministerul Apărării trebuia să comunice proactiv și să explice lucrurilor înainte ca ele să fie prezentate eronat de reprezentanți ai opoziție”, a adăugat lidera de la Chișinău.

Proiectul care se află la etapa de consultări stabilește că starea de asediu ar putea fi instituită pentru 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii, în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări grave la adresa securității, inclusiv de natură hibridă. Starea de război ar putea fi declarată, la propunerea președintelui, în cazul unei agresiuni armate sau al unor operațiuni militare împotriva Republicii Moldova. În ambele situații, autoritățile ar putea dispune evacuări, restricții de circulație, controale la frontieră și limitarea consumului unor bunuri esențiale. De asemnea, documentul mai prevede că moldovenii aflați peste hotare care au obligații de mobilizare ar trebui să revină în țară dacă primesc un ordin de chemare sau sunt informați oficial că trebuie să se prezinte.

Opoziția a criticat inițiativa și a cerut retragerea proiectului. Dacă documentul va fi aprobat de Guvern, votat de Parlament și promulgat de președinta Maia Sandu, legea ar urma să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2027

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA