Impact fatal în Capitală: O femeie a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada

Traversarea străzii în locuri interzise are consecințe fatale. O femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită în noaptea de marți spre miercuri de o mașină în timp ce traversa o stradă din Chișinău. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 56 de ani care a fost încătușat pentru 72 de ore. Polițiștii au stabilit că acesta nu era sub influența alcoolului, iar acum aceștia întreprind măsuri pentru stabilirea identității victimei. Aceasta are în jur de 60 de ani și s-a stins din viață în drum spre spital. Un alt impact rutier cu urmări grave s-a produs în satul Sofia din raionul Drochia, unde un bărbat a fost accident de un vehicul condus de un minor.

”Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Bălți cu politraumatism, în prezent se află la terapie intensivă în stare gravă, dar stabilă.”, au precizat reprezentanții Spitalului Clinic Bălți.

Victima, în vârstă de 41 de ani, a fost lovită, apoi târâtă pe carosabil. Potrivit poliției, băiatul, de 14 ani, care ar fi loviti bărbatul, a fugit de la locul accidentului, dar a fost găsit la scurt timp de oamenii legii. Poliția investighează circumstanțele producerii ambelor accidente și reamintește părinților că responsabilitatea pentru siguranța copiilor începe acasă și îi îndeamnă să nu le permită minorilor să conducă automobile sau alte vehicule fără a avea dreptul legal.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA