Primarul orașului Șoldănești este vizat într-un dosar penal pentru corupere pasivă, alături de contabila-economist și membri ai Comisiei de achiziții din cadrul Primăriei, anunță Centrul Național Anticorupție.
Aceștia sunt acuzați că au perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici pentru a favoriza atribuirea contractelor de achiziții publice organizate de primărie.
Potrivit anchetatorilor, remunerațiile ar fi reprezentat 10% din valoarea fiecărui contract, acestea fiind încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității.
Oamenii legii au efectuat percheziții la biroul, domiciliul și automobilul primarului, precum și la alte persoane vizate în dosar, fiind ridicate probe relevante pentru investigație.
În prezent, toate persoanele implicate sunt cercetate în stare de libertate, iar ancheta continuă pentru stabilirea completă a faptelor.