tentativă de viol

Tot mai mulți vârstnici în Moldova. Fenomenul pune presiune pe pensii și piața muncii

Peste un sfert dintre locuitorii Republicii Moldova au 60 de ani, iar ponderea vârstnicilor crește de la un an la altul. Îmbătrânirea populației este determinată atât de creșterea speranței de viață, cât și de plecarea masivă a tinerilor peste hotare, susțin experții. În timp ce unii vârstnici continuă să muncească, să facă voluntariat sau să se implice în viața comunității, alții trăiesc din pensii mici și se confruntă cu probleme de sănătate. Fenomenul pune presiune tot mai mare pe piața muncii și pe sistemul de pensii.

 

La 74 de ani, Rodica Bîrsan continuă să fie activă în comunitatea din Sărătenii Vechi, raionul Telenești. Este mentor voluntar în proiecte dedicate țesutului covoarelor și coordonează o echipă de voluntari de diferite vârste. Femeia este și fondatoarea Muzeului Comunitar de Istorie și Etnografie din satul natal, unde organizează expoziții, cluburi de artizanat și alte activități menite să păstreze și să valorifice patrimoniul local.

”Acum, la vârsta mea deosebită, mă strădui să fiu activă, să fiu de folos. De mult practic voluntariatul, ce nu e prea specific, dar am putut cu echipa de 65 plus să realizez multe lucruri în comunitate. Este o perioadă de muncă, mai activă, mai bine de 15 ani și probabil, dar așa simt că câtă putere voi avea, ca să fiu în activitate ca să trăiesc frumos, onorabil și să pot atrage tineri.”, a spus Rodica Bîrsan, pensionară.

Nu toți vârstnicii aleg să trăiască activ. Unii dintre ei se confruntă cu probleme de sănătate, iar alții se plâng de pensia mică din țara noastră.

”Boli sunt multe și mereu apar altele noi, pastilele sunt scumpe, dar supraviețuim.”

”Foarte greu, dar ce să facem, nu avem unde să ne ducem. Copii sunt plecați și lor le e greu, dar înapoi nu pot să se întoarcă.”

”Când munceam era altceva, timpul mergea altfel, te simți altfel, când muncești te simți diferit. Da așa, pensia e mică și stai acasă.”

Potrivit Biroului Național de Statistică, la începutul anului 2026, în Republica Moldova locuiau 611,9 mii persoane în vârstă de 60 de ani şi mai mult. Iar femeile sunt mai longevive decât bărbații și au o speranță de viață cu peste cinci ani mai mare.

,,Primul factor ține de creșterea speranței de viață, fie că ea este și lentă, dar al doilea factor rămâne emigrația excesivă, ceea ce înseamnă că generația tinerii care intră în circuitul de viață sunt inferiori numerici generațiilor vârstelor mature. Fapt avem pierderi foarte mari de populație în contextul emigrației, pentru că emigrația a devenit primul factor al depopulării.”, a spus demograful Valeriu Sainsus.

Fenomenul îmbătrânirii populației are efecte și asupra economiei, spun experții.

”Bugetul asigurărilor sociale de stat care se cotizează din bugetul de stat, ei pierderi din mijloace care nu merg în educație, nu merg în ocrotirea sănătății, nu merg în investiții, dar merg în întreținerea în plata pensiilor. E e un aspect. Alt aspect ține de mărimea pensiilor. Dacă numărul lucrătorilor era să fie în mărimea suficientă, așa cum a fost în momentul în care acest sistem a fost gândit, sistemul nostru de asigurări sociale, am fi trebuit să avem doi, trei lucrători la un pensionar.”, a spus Viorel Gîrbu, expert economic.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, afirmă că, anual, statul investește peste 100 de milioane de lei în serviciile destinate persoanelor vârstnice.

”Doar pentru serviciul de îngrijire, avem 1400 de lucrători sociali, cu un buget de 100 de milioane de an. Aceștia au în vizor peste 15 mii de persoane. Dar, mai avem și alte servicii. Sunt centre pentru bătrâni, unde persoanele stau în acestea, avem cantine sociale, avem multe programe.”, a declarat Natalia Plugaru, ministra Muncii și Protecției Sociale.

În prima zi a lunii octombrie este marcartă Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, iar cu această ocazie, responsabilii Ministerului Muncii și Protecției Sociale au premiat 15 persoane în etate care s-au înscris la un concurs privind realizările și performanțe lor în diverse domenii. Printre câștigători se numără și Sergiu Romandaș, de 76 de ani, care conduce Orchestra de muzică populară „Hora Pietrarilor” și fondatorul Tarafului „Moșii”.

El spune că până acum a participat la peste 30 de consursuri și concerte atât în țară, cât și în străinătate.

”Muzica e viața mea, eu fără ea nu pot. Eu nu pot înțelege oamenii la care nu le place muzica. Eu de mic copil am îndrăgit-o. Am cântat la diverse instrumente și în orchestră am cântat la țambal.”, a spus Sergiu Romandaș.

Premianții au primit bani, diplome și flori în cadrul unei ceremonii organizate la Chișinău.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA