Corneliu Ghimpu, fost vicepreședinte al băncii „Victoriabank”, acuzat de escrocherie și spălare de bani în dosarul fraudei bancare, a fost trimis pe banca acuzaților. Procurorii anticorupție afirmă că dețin probe care demonstrează că, în urmă cu 12 ani, acesta, cu acordul președintelui instituției financiare, ar fi acționat în interesele organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc și ar fi contribuit la realizarea planului acesteia privind sustragerea, în proporții deosebit de mari, a mijloacelor financiare din bugetul de stat și din sistemul bancar național. Suma imputată este de două miliarde două sute patruzeci și cinci de milioane cinci sute patruzeci și opt de mii cinci sute cinci lei.
Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, organizația criminală condusă de Vladimir Plahotniuc era constituită din mai multe grupuri criminale organizate, inclusiv grupul criminal organizat condus de Ilan Șor. Acesta, la rândul său, controla de facto, prin intermediul unor persoane interpuse, Banca de Economii, „Unibank” și „Banca Socială”, cele trei instituții financiare care au fost ulterior devalizate în urma fraudei bancare. Iar inculpatul, care ar fi știut că toți banii plasați în aceste trei instituții financiare urmau să fie sustrași în câteva zile prin acordarea formală a unor credite unor entități juridice afiliate și controlate de grupul criminal condus de fugarul Ilan Șor, ar fi permis sustragerea banilor și formarea unei datorii a Băncii de Economii față de „Victoriabank”, în sumă de două miliarde două sute patruzeci și cinci de milioane cinci sute patruzeci și opt de mii cinci sute cinci lei. În scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat și al eventualei confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor deținute de inculpat, iar valoarea acestora depășește 32,7 milioane de lei. Cazul va fi examinat de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.


