La 70 de ani, se antrenează cu aceeași disciplină și demonstrează că performanța în sport nu are termen de expirare. Constantin Brînză a devenit campion mondial la judo în rândul veteranilor, după ce s-a impus la competiția desfășurată la Sarajevo, la categoria de până la 60 de kilograme. Avocat de profesie, el își împarte timpul între dosare și antrenamente. Iar titlul mondial nu este un punct final. Următoarea sa țintă este Campionatul European.
Constantin Brînză a început să practice judo la 15 ani, în 1973. A absolvit Școala Superioară a Ministerului Afacerilor Interne din Kiev și a făcut parte din selecționata Ucrainei. A concurat până la 35 de ani, iar în 1992 și-a întrerupt cariera sportivă. Pasiunea pentru judo a rămas însă, iar la 50 de ani a revenit pe tatami, covorul pe care se practică această artă marțială.
„Pasiunea, adică mi-a plăcut. Eu particip la toate competițiile care sunt în Moldova, la Campionatul Republicii particip, mă uit.”, a spus Constanin Brînză.
În judo, fiecare sportiv trebuie să respecte limita categoriei de greutate la care concurează. Pentru Constantin Brînză, asta înseamnă multă disciplină, mai ales că trebuie să se încadreze în categoria de până la 60 de kilograme. Își notează într-un carnețel cantitatea de mâncare pe care o consumă la fiecare masă și își monitorizează atent greutatea.
”Eu am avut 75 kg, am slăbit 15 kg în timp de două luni și 20 de zile. Și acum eu mă strădui să mă mențin în greutate, dau jos 6 kg în fiecare an, la campionatul european și la campionatul mondial.”, a mai povestit judocanul veteran.
Constantin Brînză spune că a avut nevoie de timp pentru a-și recăpăta ritmul și tehnica. Perseverența i-a adus însă trei titluri de campion al Republicii Moldova.
”Din 2008 a început a participa la aceste competiții, clar lucru că rezultatele nu au fost deodată. Au fost turnee când eu pierdeam, dar cu timpul eu am intrat în ritm, tehnica mi-am adus-o aminte. Eram mândru când au ridicat flagul Republicii Moldova și imnul, toți am repetat de vreo câteva ori „Republica Moldova”, a spus Constantin Brînză.
Anul acesta a venit și cea mai importantă performanță: titlul de campion mondial în rândul veteranilor, cucerit la Sarajevo. Printre colegii alături de care s-a antrenat Constantin Brînză se numără Alexandru Moraru și Mihail Latîșev.
”Ne motiveaza pe noi ca sa muncim in continuare, sa ne mentinem ca la varsta lui sa fim tot asa intr-o forma foarte buna cum se afla si el, caci este destul de greu sa devii campion mondial la varst lui domnul Constantin.”, a spus sportivul Alexandru Moraru.
”Noi ne antrenăm nu permanent, dar, o dată pe lună, nea Costică reușește și vine la antrenament, să ne antrenăm, să muncim și așa creștem. La vârsta de 70 de ani, el arată că sportul nu ține de vârstă. Sportul este o dorință.”, a menționat sportivul Mihail Latîșev.
La Complexul Sportiv din Chișinău, unde se antrenează Constantin Brînză alături de colegii săi, practică în prezent judo până la șapte sportivi veterani.


