Aeroport Internațional Chișinău

Noi detalii despre incidentul de la aeroport. Cum a fost posibilă evadarea cetățeanului azer

Cetățeanul azer care a fugit duminică, 5 noiembrie, din incinta aeroportului de la Chișinău ar fi profitat de „vulnerabilitățile de infrastructură” ale aerogării. Despre aceasta comunică Poliția de Frontieră, care prezintă informații suplimentare cu privire la acest incident.

Străinul de 38 de ani a aterizat la Chișinău la 4 noiembrie, cu cursa aeriană „Istanbul – Chișinău”.  Acesta intenționa să tranziteze teritoriul țării noastre spre Ucraina. În rezultatul verificărilor, s-a stabilit că pasagerul nu justifică scopul intrării, fapt ce a determinat oamenii legii să aplice interdicția de a intra în Republica Moldova. Acesta a fost condus în locul de îmbarcare, pentru a face întoarsă.

Pe parcursul procedurilor efectuate de către polițiștii de frontieră, străinul a manifestat un comportament cooperant, fiindu-i comunicată inclusiv posibilitatea revenirii ulterioare în Republica Moldova, în cazul întrunirii condițiilor de intrare impuse străinilor la traversarea frontierei de stat. Însă străinul s-a folosit de vulnerabilitățile de infrastructură din Aeroportul Internațional Chișinău și a părăsit zona de securitate cu acces restricționat, deplasându-se într-o direcție necunoscută”, precizează Poliția de Frontieră.

Lipsa străinului azer în zona de securitate cu acces restricționat a fost depistată în seara zilei de 5 noiembrie, ora 19:45, fiind  demarate imediat acțiuni de căutare. Totodată, a fost pornit proces penal  pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Bărbatul a fost găsit în apropierea Ambasadei Azerbaidjanului la Chișinău și  preluat de oamenii legii în după-amiaza zilei de 6 noiembrie.

La finalizarea acțiunilor de urmărire penală, orientate spre finalizarea cauzei penale, străinul a fost îndepărtat de pe teritoriul Republicii Moldova”, se mai arată în comunicat.

Solicitat de ONE TV, Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne, a confirmat că în momentul în care străinul a fugit de pe teritoriul aeroportului, nu funcționa turnichetul din cauza unei defecțiuni tehnice.

Amintim că un cetățean azer a intrat ilegal pe teritoriul țării, apoi a fugit de pe Aeroportul Internațional Chișinău după ce i s-a interzis accesul în Republica Moldova.

După acest incident, premierul Dorin Recean a declarat că urmează o demisie, motivând că „acest lucru s-a întâmplat pentru că au întârziat măsurile de securitate”.

Miercuri, 8 noiembrie, în cadrul ședinței de Guvern, a fost anunțată eliberarea din funcție a șefului Inspectoratului general al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi.

Citește și:  Șeful poliției de frontieră, Rosian Vasiloi, eliberat din funcție

Citește și: Rosian Vasiloi, prima declarație după eliberarea din funcție: „A fost o perioadă dificilă”

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media