Cinci păsări protejate, găsite împușcate la Rîșcani. Semnalul GPS al unui cocostârc a dus la descoperirea cazului

Cinci păsări incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova au fost găsite moarte lângă un lac din satul Pîrjota, raionul Rîșcani. Este vorba despre un cocostârc negru urmărit prin satelit și patru lopătari. Păsările prezentau urme de împușcare.

Cocostârcul, numit Lembe, avea trei luni și jumătate și provenea dintr-un cuib monitorizat în Estonia. Pasărea fusese echipată cu un transmițător GPS și pornise în prima sa migrație spre Africa.

Pe 6 septembrie, dispozitivul a indicat că pasărea nu se mai deplasează. Ornitologii din Estonia au alertat Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova.

Voluntarii organizației au ajuns la coordonatele transmise de dispozitiv pe 9 septembrie. Aceștia au găsit cocostârcul mort, alături de un lopătar. Alte trei păsări din aceeași specie se aflau moarte pe suprafața apei. În apropiere a fost descoperit și un cartuș cu alice folosit la vânătoare.

Cazul a fost raportat inspectorilor de mediu și Poliției din Rîșcani. Autoritățile au deschis un dosar penal.

Radiografia și necropsia cocostârcului au scos la iveală răni provocate de alice, fracturi ale ambelor aripi și traumatisme grave. Medicii veterinari au stabilit că pasărea a murit în urma leziunilor craniene și a șocului traumatic produs de multiplele fracturi și contuzii.

Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii solicită investigarea completă a cazului și identificarea persoanelor responsabile. Organizația cere și revizuirea legislației privind vânătoarea, astfel încât sezonul pentru speciile acvatice să înceapă pe 15 octombrie, nu pe 15 august.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA