Japonia, zguduită de două cutremure puternice. Autoritățile au averitzat despre pericol de tsunami

Două cutremure puternice, cu magnitudinea de 6.9 și, respectiv, 7.1 pe scara Richter au zguduit joi Japonia. Autoritățile au emis de urgență alertă despre pericolul producerii valurilor de până la un metru înălțime, care ar putea răsturna navele mici.

Deși în urma cutremurului nu au fost înregistrate semne imediate de daune majore, autoritățile au continuat pe parcursul zilei să verifice dacă există victime sau dacă au fost avariate construcții.

Cutremurul de 6.9 a început la ora 16:43 ora Japoniei sau la 10:43 ora Moldovei.

La distanță de doar un minut a urmat și cel de-al doilea cutremur, mai puternic.

Agenția meteorologică japoneză a declarat că seismele s-au produs în estul insulei Kyushu la o adâncime de aproximativ 30 de kilometri. Agenția a subliniat că la aproximativ o jumătate de oră după producerea cutremurelor, valuri tsunami de până la 50 de centimetri au fost detectate de-a lungul unor părți ale coastei de sud a insulei.

În orașul Osaki, un bătrân a fost prins sub dărâmături, după ce locuința lui s-a dărâmat în urma cutremurului. Până la urmă, acesta a reușit să scape cu viață.

Cei mai speriați au fost oamenii din orașul Nichinan și zonele învecinate din prefectura Miyazaki, aflate în apropierea epicentrului. Acolo seismele s-au simțit deosebit de puternic. Televizunea niponă de stat a raportat că acolo cutremurul a spulberat ferestrele Aeroportului Miyazaki.

Japonia este considerată una dintre cele mai predispuse regiuni la cutremure din lume. Țara insulară suferă aproximativ 20% din cutremurele globale cu magnitudinea de 6,0 sau mai mare. În această țară, seismometrele înregistrează în medie câte un cutremur la fiecare 5 minute.

Cel mai recent cutremur devastator din Japonia s-a produs la 1 ianuarie în regiunea Noto din centrul țării. Cutremurul cu magnitudine 7.6 s-a soldat atunci cu peste 240 de morți.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA