Caută
Close this search box.

Evaziune fiscală de circa 1 000 000 lei. Cum funcționa schema ilegală

Directorul a două companii în domeniul vânzărilor fructelor și doi foști angajați  au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală de circa 1.000.000 lei. Aceștia ar fi indicat în actele de cumpăarre sume ami mici.

PCCOCS anunță că în dosar este vizată directoarea companiilor, în vârstă de 60 de ani, contabilul și un angajat complice – ambii cu vârste de peste 30 de ani. Aceștia, în perioada anilor 2015-2016, ar fi indicat în actele de cumpărare și în Declarația cu privire la impozitul pe venit sume mai mici și nume false ale producătorilor agricoli din zona centrală a republicii și din Chișinău, de la care ar pretins fals că ar fi cumpărat marfa. Pe de altă parte, unele sume erau indicate fictiv ca și cheltuieli ale întreprinderilor, afirmă procurorii. Astfel, aceștia ar fi evitat să achite în bugetul de stat această sumă impunătoare, în calitate de impozite și taxe.

Peste 100 de persoane au fost audiate în calitate de martori și au fost elaborate aproape 200 de rapoarte de expertiză.

Totodată, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au fost aplicate sechestre asupra bunurilor inculpaților. Este vorba de un apartament, un garaj și două automobile.

Cei trei riscă o amendă de până la 350.000 lei sau închisoare de până la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. ; Cele două întreprinderi riscă o amendă de până la 800.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau chiar lichidarea lor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA