Corpul de control al premierului Alexandru Munteanu a demisionat pe fondul scandalului Moldatsa

Corpul de control al prim-ministrului, responsabil de monitorizarea modului în care instituțiile statului aplică legislația, hotărârile Guvernului și dispozițiile premierului, a demisionat. Anunțul a fost făcut de șeful Executivului, Alexandru Munteanu, în debutul ședinței de Guvern. Decizia vine în contextul scandalului izbucnit în jurul numirii directorului Moldatsa de către Agenția Proprietății Publice, precum și informațiilor privind salariile unor angajați din cadrul întreprinderii. Premierul a declarat că activitatea acestei structuri nu mai beneficiază de încrederea necesară pentru exercitarea acestei funcții.

 

Funcționarii care și-au depus demisia sunt Vasile Bolduratu și Angela Rojcov-Ciofu, numiți de fostul premier, Dorin Recean. Potrivit declarațiilor de avere pentru anul 2025, cei doi au beneficiat de venituri considerabile atât din funcțiile deținute în cadrul Corpului de Control al prim-ministrului, cât și din reprezentarea statului în întreprinderi publice. Bolduratu a declarat venituri de aproape 540 de mii de lei de lei de la Cancelaria de Stat, adică peste 44.000 de lei lunar. Iar Angela Rojcov-Ciofu a raportat un venit de peste 520 de mii de lei, ceea ce înseamnă peste 43.000 de lei pe lună. Pe lângă salariile de bază, cei doi au obținut și remunerații suplimentare din calitatea de reprezentanți ai statului în întreprinderi de stat. În cazul unuia dintre funcționari, aceste venituri s-au apropiat de 300.000 de lei, iar în cazul celuilalt au depășit jumătate de milion de lei.

” Funcțiile publice nu sunt un privilegiu. Ele presupun responsabilitate, iar atunci când încrederea necesară pentru exercitarea unei funcții este pierdută, decizia corectă este să facem schimbări.”, a spus Alexandru Munteanu.

În acest context, premierul a declarat că este necesară și o reorganizare a Agenției Proprietății Publice, instituție aflată în subordinea Guvernului care gestionează și implementează politicile statului în domeniul administrării proprietății publice.

”Consider că APP-ul are nevoie de o reogranuzare din temelie care să consolideze transparența, responsabilitatea managerială și capacitățile instituției de a administra eficient bunurile statului în interesul cetățenilor. Avem nevoie de o gestionare corporativă profesională.”, a mai spus Alexandru Munteanu.

Șeful de la APP, Roman Cojuhari, nu a venit deocamdată cu o reacție la declarațiile făcute de premierul Munteanu. Corpul de Control al prim-ministrului este o subdiviziune a Cancelariei de Stat, alcătuită din consilierii premierului, care supraveghează modul în care instituțiile publice aplică legislația și execută deciziile Guvernului. Structura are dreptul să solicite documente și informații de la autoritățile verificate și să prezinte prim-ministrului rapoarte cu constatările și recomandările sale.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA