Columbia a declarat joi situația de dezastru din cauza incendiilor de vegetație care fac ravagii în mai multe părți ale țării, în timp ce președintele a avertizat că situația s-ar putea înrăutăți, conform CNN.
În urma incendiilor de vegetație, cel puțin 138 de zboruri au fost afectate, 48 au fost anulate și 16 au fost redirecționate către alte aeroporturi, a anunțat Unitatea Națională de Gestionare a Riscului de Dezastre din Columbia.
Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a declarat o „situație de dezastru și calamitate”, declarând că fondurile aprobate anterior pentru alte scopuri sunt redirecționate pentru a face față crizei.
De asemenea, Guvernul din Columbia caută, ajutor internațional. Petro a subliniat că Statele Unite, Chile, Peru și Canada, „care are o experiență enormă [în combaterea incendiilor]”, deja au răspuns la apel. Oficialul a mai spus că solicită, de asemenea, cooperarea Națiunilor Unite și a Uniunii Europene.
Potrivit oficialilor, incendiile sunt rezultatul condițiilor calde și uscate legate de fenomenul meteorologic El Niño. Se așteaptă ca fenomenul El Niño să continue în următoarele câteva luni înainte de a se încheia în timpul primăverii din emisfera nordică. Petro a avertizat că situația, pe care a descris-o drept o „criză climatică”, se va înrăutăți. „Ne îndreptăm spre o etapă din ce în ce mai dificilă”, a spus el.
Temperaturile din mare parte din țară au fost cu 5 până la 10 grade Celsius peste normal în ultimele zile și săptămâni. Multe localități se află la medii și chiar peste 30 de grade Celsius și vin după ce în ultimele luni au fost înregistrate temperaturi peste medie în întreaga regiune.