news.ro

Castelul Balmoral, una dintre reşedinţele preferate ale reginei Elizebeth II, va fi deschis mâine pentru vizitatori

Castelul Balmoral din Scoţia, care a fost una dintre reşedinţele preferate ale reginei Elizebeth II, unde a murit în 2022, îşi va deschide porţile pentru public începând de mâine, 1 iulie. Castelul va fi deschis până la 4 august.

 

Biletele au fost vândute chiar în primele 24 de ore de când a fost publicat anunțul. Numărul de bilete disponibile a fost restricționat la 40 pe zi, organizate în grupuri de 10 persoane fiecare. Vizitatorii, plătind 100 de lire sterline (circa 116 euro), au oportunitatea de a explora diverse camere folosite de Rege și Regina. Optând pentru pachetul de 150 de lire sterline (echivalentul a aproximativ 175 de euro), oaspeții se vor bucura, pe lângă vizită, și de un ceai de după-amiază cu o selecție de gustări ușoare, oferite în restaurantul castelului.

Proprietatea a devenit o destinație de vară favorită a familiei regale. De-a lungul generațiilor, domeniul Balmoral a fost moștenit și extins, ajungând în prezent la peste 260 de kilometri pătrați și găzduind o activitate constantă cu 50 de angajați permanenți și între 50 și 100 de colaboratori temporari. Castelul Balmoral este, de asemenea, locul unde Regina Elisabeta a II-a și-a petrecut ultimele momente și unde a decedat pe 8 septembrie 2022.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media