FOTO Un bărbat din Rezina, transportat la spital cu fracturi și comoție cerebrală. Victima a căzut într-un șanț adânc

Un bărbat de 53 de ani a fost scos la suprafață dintr-un șanț de circa 30 de metri adâncime. Victima s-a ales cu diverse fracturi ale coastelor și comoție cerebrală.

Ppotrivit IGSU, cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de marți, 14 noiembrie, în localitatea Mateuți, raionul Rezina.

Salvatorii sosiți la fața locului au stabilit că bărbatul, în timp ce efectua lucrări de salubrizare în gradină, care se mărginea cu această râpa, din imprudență a căzut în ea.

În mai puțin de 10 minute, salvatorii au reușit să extragă la suprafață persoana în stare conștientă. Ulterior, acesta a fost transportat la spital.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2023 salvatorii și pompierii au reușit să salveze 565 de persoane din diverse situații de risc.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA