Parlamentul European va adopta o rezoluție privind întărirea rezilienței Republicii Moldova în fața ingerințelor din partea Rusiei, înaintea alegerilor prezidențiale din octombrie. Declarația a fost făcută de europarlamentarul român Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. Eurodeputatul a subliniat că a insistat ca acest subiect să fie inclus cât mai curând pe agenda legislativului UE, deoarece rezultatele alegerilor prezidențiale și referendumului din toamnă vor influența viitorul parcurs european al Republicii Moldova și perspectivele de dezvoltare ale țării.
„Rusia dorește ca Moldova să redevină un stat slab și dependent de Moscova. Ca atare, va încerca să se implice în influențarea alegerilor și a referendumului, folosind mijloace ilegale precum finanțarea ilicită a politicienilor proruși sau manipularea și propaganda. Așa a procedat Rusia și anul trecut, cu ocazia alegerilor locale din Moldova”, a scris Siegfreid Mureșan
Eurodeputatul a subliniat că Republica Moldova este stat candidat la Uniunea Europeană și un stat din vecinătatea imediată a UE. Respectiv, siguranța și stabilitatea Uniunii Europene depind și de cât de sigură și stabilă este Republica Moldova, susține Mureșan.
„De aceea, trebuie să fim alături de Moldova și să ne asigurăm că Federația Rusă va eșua în încercarea de a sabota alegerile democratice din Republica Moldova. Voința oamenilor exprimată la urne, nu voința Rusiei, trebuie să se regăsească în rezultatul final al alegerilor”, a punctat europarlamentarul.
Potrivit lui, dezbaterea în plenul Parlamentului European va avea loc marți, 8 octombrie, iar rezoluția va fi votată în zilele următoare.
Acest material jurnalistic este realizat în cadrul proiectului „Promovarea avantajelor aderării Moldovei la UE prin exemplul experienței României”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material jurnalistic nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.