Odată cu aderarea, Moldova își va întări sau nu independența? La această întrebare răspunde ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Jānis Mažeiks. Într-un mesaj video postat pe rețelele sociale, diplomatul afirmă că apartenența la familia europeană nu diminuează independența.
„Este o întrebare pe care și-au pus-o cetățenii din toate țările membre și candidate, iar răspunsul este că independența lor s-a fortificat”, a spus ambasadorul UE în Moldova.
Potrivit ambasadorului, apartenenșța la familia europeană, transformă fiecare stat membru într-o voce puternică și respectată. Oficialul a transmis un emsaj de fe,licitare cu ocazia Zilei Independenței.
„Acești 33 de ani au arătat că aveți un spirit de neclintit. Este primul an în care moldovenii se pot gândi diferit la Ziua Independenței. Acum, odată cu începerea negocierilor de aderare, sunteți pe cale de a deveni un stat membru al Uniunii Europene”, a mai spus diplomatul.