Peste 70% din proprietarii sau arendașii terenurilor unde au fost desfășurate lucrările de instalare a pilonilor necesari pentru construcția Liniei Electrice Aeriene (LEA) Vulcănești – Chișinău și-au primit despăgubirile pentru exproprierea temporară sau permanentă a terenurilor.
,,Fiind direct responsabili de procedura de expropriere, echipa UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică depune efort pentru a ajunge la fiecare persoană pentru a explica care este procedura în ceea ce privește exproprierea, cum se fac evaluările în ceea ce privește compensațiile, dar și care sunt beneficiile atât pentru ei, cât și pentru țară în general”, a declarat directorul UCIPE, Ruslan Surugiu.
Amintim că LEA Vulcănești-Chișinău, una dintre cele trei lini electrice care va uni sistemul energetic al Republicii Moldova cu cel al României, va avea o lungime de 157 de kilometri. În total, peste 500 de piloni și 1 500 de kilometri de conductoare vor face o legătură strategică dintre sud și centru prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități.
Construcția liniei electrice aeriene, finanțată de Banca Mondială, este parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic. Valoarea proiectului este de 61 de milioane de euro, dintre care circa 27 de milioane de euro sunt pentru construcția Liniei.
Până acum, circa 100 de fundații sau 20% din numărul total necesar pentru pilonii LEA Vulcănești – Chișinău sunt în lucru, 80 dintre care au fost finalizate. Șantierul lucrărilor s-a extins pe mai multe segmente cu lungimea cumulativă de peste 30 de km sau cu aproximativ 20% din lungimea LEA.