Aproape 1300 de elevi din 72 de localități au participat până acum la programul guvernamental „Excursia europeană”. Guvernul își propune ca circa 2500 de elevi din 140 de localități ale Moldovei să aibă șansa să participe la campanie.
Miercuri, 24 iulie, elevii din satele Chioselia din raionul Cantemir, Trinca din raionul Edineț, Milești din raionul Nisporeni și Găuzeni din raionul Șoldănești au fost în vizită la Chișinău. Au fost la instituții precum Muzeul Național de Istorie al Moldovei, Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală, Parlament, Președinție și un cinematograf din țară.
Campania se află în cea de-a 18-a zi de desfășurare a programului guvernamental „Excursia Europeană”.
În fiecare zi, de luni până vineri, copiii vor explora diferite puncte de interes din Capitală, inclusiv Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. De asemenea, elevii vor avea ocazia să viziteze Președinția și Parlamentul, iar la sfârșitul zilei vor merge la un cinematograf.
Excursiile sunt organizate până pe 18 august, pentru grupuri de aproximativ 70 de copii din toate raioanele țării. Transportul elevilor este asigurat cu microbuze, aceștia fiind însoțiți de profesorii lor.
Costul acestei activități este de 2,5 milioane de lei, bani programați în bugetul Cancelariei de Stat.