În prima lună de activitate, prin intermediul Sistemului informațional automatizat „eRețeta”, mai mult de 139 de mii de persoane au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate, anunță Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).
„În aprilie au fost valorificate circa 211 mii de rețete electronice prin intermediul a peste 1300 de farmacii. Acestea au fost prescrise de peste 2200 de medici de familie și 340 de medici specialiști. Valoarea totală a preparatelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală a depășit 77 de milioane de lei”, precizează CNAM cu referire la datele generate de Sistemul informațional automatizat „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”.
Potrivit companiei, numărul total de denumiri de medicamente și dispozitive medicale compensate prescrise a atins cifra de 429 de mii.
Amintim că sistemul „eRețeta” a fost lansat la începutul lunii aprilie la nivel național.
Astfel, medicii nu vor mai elibera rețete pe suport de hârtie, ci vor prescrie rețetele pacienților doar în format electronic.
Sistemul informațional automatizat „e-Rețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate” a fost implementat de Compania Națională de Asigurări în Medicină, iar costul implementării acestui software este de 3.396.000 lei.
Medicii au acces la sistemul informațional automatizat. Pentru a deschide programul computerizat, fiecare medic se loghează cu ajutorul semnăturii electronice, introduce numărul de identitate din buletinul pacientului și prescrie medicamentele necesare conform diagnozei acestuia.
La farmacie, cetățenii pot ridica medicamentele sau dispozitivele medicale compensate cu prezentarea doar a buletinului de identitate.