Pacienţii cu forme grave şi medii de Covid-19 vor fi spitalizaţi în Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie
Odată cu întoarcerea numărului mare de îmbolnăviri de Covid-19, primăria Capitalei a anunțat despre spitalizarea pacienților cu forme grave și medii în Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie. Pentru acest lucru a fost reprofilată o secție cu 40 de paturi. Anunţul a fost făcut de
Crește numărul de cazuri de COVID-19. Ce spun medicii
Numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV2 s-a dublat timp de o săptămână la nivel de țară. Medicii epidemiologi susțin că a crescut și numărul pacienților internați în spitale cu Covid 19, iar jumătate dintre aceștia sunt copii. ”Dacă vorbim de ultima săptămână s-au înregistrat
Focar de rujeola într-o familie numeroasă din Strășeni. ANSP vine cu detalii
Un focar de rujeola a fost înregistrat la șase copii dintr-o familie numeroasă din raionul Strășeni. Copiii nu au fost vaccinați împotriva rujeolei. Despre aceasta a anunțat Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Contactat de ONE TV, Veaceslav Guțu, șef adjunct al ANSP a
Pacienții cu diverse patologii vor fi spitalizați în condiții moderne la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”
Pacienții din toată țara cu diverse patologii care necesită monitorizarea funcților vitale vor fi spitalizați în condiții moderne la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Sala de terapie intensivă și chirurgie septică a fost renovată integral și dotată cu utilaj de ultimă generație. ,,Aici
Peste 200 mii de rețete. Circa 140.000 pacienți, deserviți prin intermediul SIA „eRețeta” pe parcursul lunii aprilie
În prima lună de activitate, prin intermediul Sistemului informațional automatizat „eRețeta”, mai mult de 139 de mii de persoane au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate, anunță Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). „În aprilie au fost valorificate circa 211 mii
Infectați cu salmonella, după ce au mâncat la un restaurant din Capitală. Mai multe persoane au ajuns la spital
19 persoane au ajuns cu intoxicație alimentară la spital, după ce au mâncat la un restaurant din Capitală. În urma investigaților de laborator s-a depistat că pacienții au fost infectați cu salmonella. Potrivit medicilor de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”,
Guvernul a aprobat un plan de acțiuni privind reducerea mortalității prin cancer. Vezi ce prevede documentul
Cabinetul de miniștri a aprobat planul de acțiuni pentru acest an și pentru anul următor privind implementarea Programului național de control al cancerului pentru anii 2016-2025. Acțiunile incluse în document urmăresc reducerea mortalității prin cancer cu 7%, către anul 2025, și îmbunătățirea calității
Minorii care au avut de suferit în urma accidentului de la Măgdăcești rămân internați. Care este starea acestora
Minorii care au avut de suferit în urma accidentului produs săptămâna trecută în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni, rămân deocamdată internați în spital, iar starea acestora se ameliorează. Informația a fost confirmată pentru info1.md de către Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt al IMSP Institutul
15 persoane adulte au ajuns la spital, după producerea accidentului de la Măgdăcești. Au suferit fracturi
15 persoane adulte au ajuns la spital, după producerea accidentului de la Măgdăcești. Un pacient se află în stare gravă, a comunicat pentru info1.md Dorina Arsene, purtătoarea de cuvânt de la Institutul de Meducină Urgentă (IMU). „În Departamentul de Primiri Urgente de la
CNAM: Peste nouă mii de persoane asigurate au beneficiat în 2023 de operaţii de cataractă
Peste nouă mii de pacienți asigurați au beneficiat în anul 2023 de operații de cataractă. Compania Naţională de Asigurări în Medicină a anunțat că numărul acestor intervenții este cu peste două mii mai mare în comparaţie cu anul 2022. Pentru respectivele intervenții