O nouă încercare. CSP a lansat un nou concurs pentru funcția de procuror general. Decizia a fost aprobată la ședința extraordinară de luni a Consiliului Superior al Procurorilor.
Dosarele pot fi depuse începând de luni până în data de 15 mai.
Amintim că, concursul anterior pentru funcția de procuror general a fost anulat în data de 28 februarie. Procurorul general interimar Ion Munteanu ar fi fost depunctat din greșeală în cadrul concursului de către membrul procuror al CSP Olesea Vîrlan, care ar fi intenționat să-i ofere 8,5 puncte și nu 3,5. Cea din urmă a demisionat.
Ulterior, PA a pornit un proces penal. Lunni, Procuratura Anticorupție a anunțta că a clasat procesul penal privind concursul CSP pentru funcția de procuror general, dar a pornit un proces contravențional pe numele Olesei Vîrlan, care l-ar fi depunctat intenționat pe Ion Munteanu, în cadrul concursului. Astfel, Vîrlan, fost membru CSP, ar putea fi amendată și privată să exercite o anumită funcție.