Liderul PPDA, Vasile Costiuc, acuzat că a intrat ilegal în zona cu regim special din Portul Giurgiulești

 Cei care fac legea pare să o încalce. Liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, este acuzat de Guvern că a pătruns ilegal în zona cu regim special de la Giurgiulești, unde a filmat mai multe vagoane și a acuzat autoritățile că nu respectă legea privind licențierea importurilor de cereale ucrainene. Premierul Vasile Tofan a respins acuzațiile deputatului, pe care le-a calificat drept dezinformări grave, și a precizat că marfa tranzita Republica Moldova spre porturile din România. Executivul avertizează că publicarea imaginilor pune în pericol securitatea statului și infrastructura de export a țării.

Deputatul Vasile Costiuc, însoțit de mai mulți colegi de fracțiune, printre care Sergiu Stefanco, a intrat duminică, 1 noiembrie, în zona cu regim special a punctului de trecere a frontierei Giurgiulești. Într-un videoclip publicat pe Facebook, acesta a spus că efectuează un control parlamentar privind aplicarea legii referitoare la licențierea importurilor de cereale din Ucraina. Costiuc a filmat mai multe vagoane despre care a afirmat că transportă cereale ucrainene.

,,Acestea sunt vagoane cu cereale din Ucraina, care merg la prelucrare. Încă o dată vă demonstrăm cum ne mint autoritățile noastre și se aduce producție din Ucraina. Chiar dacă au făcut legi.  Uitați-vă infrastructura. Și acolo e floarea soarelui care îi dusă. Îi neagră”, a afirmat Vasile Costiuc, președintele fracțiunii Democrația Acasă.

Polițiștii de frontieră le-au cerut deputaților să părăsească zona și să oprească filmările. Costiuc a refuzat să se conformeze și a susținut că statutul de deputat îi permite să efectueze verificări.

,, Noi vrem să vizităm portul să vedem cum lucrează infrastructura critică.

 -Dacă baiatul de la punctul de trecere nu v-a permis accesul pe teritoriu de ce ați intrat? În punctul de trecere cu regim special, conform hotărârii de Guvern 62 care implementează legea 28 cu privire la frontiera de stat sunt niște reguli speciale de a intra în punctul de trecere. Dumneavoastră nu le respectați.
 -Noi suntem deputați ai Parlamentului.
 – Fotografiatul, filmatul nu aveți voie.
 – Dacă dumneavoastră considerați că noi am încălcat ceva întocmiți proces verbal și noi o să-l contestăm. Vă rog frumos să părăsiți teritoriul în baza legii 28. Dumneavoastră nu aveți voie să filmați în zona de frontieră video, audio, inclusiv cu drone”, conform discuției dintre Vasile Costiuc și polițistul de frontieră.

Guvernul a condamnat acțiunile deputaților și a calificat drept false afirmațiile despre cerealele ucrainene. Executivul susține că publicarea imaginilor din zona de frontieră afectează securitatea statului și ar putea spori riscul unor atacuri cu drone rusești. Ulterior, premierul Vasile Tofan a precizat că marfa filmată de Costiuc nu este destinată pieței interne, dar tranzitează Republica Moldova spre porturile Galați și Constanța.

,, Zero floarea-soarelui ucraineană intră pentru a fi prelucrată în ulei, în Giurgiulești sau pe alte uzine de pe teritoriul Moldovei. Ați arătat niște vagoane acolo și ați spus că merg în port pentru a fi transportate, FALS. Sunt vagoane care intră pe la Moghilău- Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Basarabeasca-Giurgiulești-Galați pentru a ajunge în porturile din România. Și pentru că traseul este atât de lung CFM-ul face disproporționat de multă marjă pe aceste transporturi. Și chiar și după reducerea tarifului Calea Ferată din Moldova câștigă mai mult decât tariful intern aplicabil fermierilor exportatorilor din Moldova”, a declarat Vasile Tofan, premierul Republicii Moldova.

Premierul l-a acuzat pe Costiuc că, prin publicarea imaginilor, pune în pericol infrastructura de export a Republicii Moldova de pe Dunăre.

,, Domnule Costiuc, înțeleg că aveți imunitate parlamentară și vă acoperiți cu ea, dar chiar nu înțelegeți, n-aveți minim de discernământ, ca să înțelegeți că intrând cu camera și arătând tot ce se întâmplă în port acolo și insinuând că sunt reexportate cerealele ucrainene, le oferiți rușilor pe tavă toată informația critică, de fapt, puneți la un mare risc infrastructura noastră de export pe care o avem pe Dunăre”, a explicat Vasile Tofan.

Săptămâna trecută, Parlamentul a votat în două lecturi prelungirea până la sfârșitul anului a mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase. Decizia a fost luată pe fondul protestelor organizate de unii fermieri în mai multe raioane. Agricultorii consideră măsura binevenită, dar insuficientă pentru a depăși dificultățile din sector. Aceștia invocă pierderile provocate de secetă, scumpirea motorinei și a îngrășămintelor, precum și accesul tot mai dificil la finanțare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA