Dosarul „Frauda bancară”, în care este vizat Plahotniuc, ar putea rămâne mai mult timp pe masa Curții de Apel Centru

Examinarea la Curtea de Apel a dosarului „Frauda bancară”, în care este vizat Vladimir Plahotniuc, s-ar putea prelungi. Avocații acestuia au depus încă două cereri, pe lângă cele 43 înaintate anterior: una privind recuzarea procurorului Alexandru Cernei și alta privind ridicarea unei excepții de neconstituționalitate referitoare la formarea completului de judecată. Procurorul susține că cererile apărării au fost respinse anterior în prima instanță. Potrivit acestuia, depunerea lor repetată în apel tergiversează examinarea dosarului.

,,Este un drept al părții apărării să înnainteze astfel de cereri, doar că mare parte dintre ele, care nu au fost puse în discuții și nu au fost înnaintate la examinarea cauzei în fond instanța de judecată, conform prevederilor articolului 405 codului de procedură penală nu poate să le accepte, iar partea apărării insistă pe aceste cereri”, a afirmat procurorul Alexandru Cernei.

Totodată, instanța a admis cererea avocaților de sesizare a Curții Constituționale pentru verificarea prevederilor legale privind formarea completului de judecată. Dacă sesizarea va fi acceptată spre examinare, procesul de la Curtea de Apel ar urma să fie suspendat temporar.

,,Apărarea a înnaintat o cerere, privind ridicarea execpției de neconstituționalitate, am solicitat verificarea constituționalității anumitor prevederi legale și anume ceea ce ține de compunerea completului legal, completului în instanța de judecată, ori apărarea consideră că sânt anumite abateri de la constituționalitate în aceste norme și am solicitate concursul curții constituționale în verificare acestor aspecte”, a explicat Lucian Rogac, avocatul lui Vladimir Plahotniuc.

Amintim că, pe 22 aprilie, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat de prima instanță la 19 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip închis, în dosarul ”Frauda bancară”. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Acuzatorii de stat au cerut 25 de ani de pușcărie pentru fostul lider democrat și au contestat sentința.

Instanța l-a recunoscut vinovat de crearea și conducerea unei organizații criminale, implicată în sustragerea a aproximativ un miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc, în anul 2014. Totodată, instanța a dispus încasarea de la inculpat a aproximativ 60 de milioane de dolari și 5,1 milioane de euro. Până la pronunțarea unei decizii definitive, oligarhul rămâne în arest preventiv în Penitenciarul numărul 13. Vladimir Plahotniuc respinge acuzațiile.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA