Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a venit vineri la Președinție cu o plăcintă, însă a refuzat să participe la consultările privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Acesta a explicat că gestul său reprezintă o formă de protest.
„Astăzi am venit în semn de protest, mai degrabă, cu o plăcintă mică, vorba clasică a președintei Maia Sandu, care se plângea că plăcinta-i mică. E adevărat că plăcinta-i mică și în șase ani plăcinta nu a crescut deloc. Problema Republicii Moldova este că apetitul celor care împart plăcinta a crescut uriaș de mult”, a declarat Vasile Costiuc.
Costiuc a anunțat că formațiunea îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru. Potrivit acestuia, partidul care a câștigat alegerile trebuie să își asume în continuare guvernarea.
Amintim că, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia în data de 3 iulie. Conform legii, demisia premierului înseamnă automat și încetarea mandatului întregii garnituri guvernamentale. Din momentul anunțului și până la depunerea jurământului de către un nou Executiv, actualul Guvern continuă să îndeplinească doar funcții de administrare a treburilor publice.
Viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, asigură în prezent interimatul funcției de prim-ministru, după demisia lui Alexandru Munteanu.

