O pensionară, încătușată pentru complicitate la o escrocherie care a lăsat un bărbat fără un milion de lei

O femeie de 67 de ani din Capitală a ajuns pe mâna poliției după ce ar fi participat la o schemă de escrocherie de peste un milion de lei. Victima este un bărbat de aceeași vârstă, pe care escrocii l-ar fi convins să le dea banii sub pretextul prevenirii unor fraude.

Aceștia s-ar fi prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unor instituții de drept. Ulterior, banii ar fi ajuns la membrii grupării prin intermediul unor curieri, printre care și femeia reținută. Polițiștii au prins-o în flagrant pe teritoriul UTA Găgăuzia, în momentul în care ar fi încercat să ridice o nouă tranșă de bani. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă până la opt ani de închisoare. Poliția îi îndeamnă din nou pe oameni să nu transmită bani persoanelor necunoscute.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA