Bilanț alarmant al accidentelor rutiere în capitală. De la începutul acestui an, în municipiul Chișinău s-au produs 375 de accidente rutiere cu victime. În urma acestora, 427 de persoane au fost rănite, iar șase și-au pierdut viața.
Potrivit Poliției, cele mai multe accidente au fost provocate de conducerea în stare de ebrietate, viteza excesivă, utilizarea telefonului mobil la volan și neatenția șoferilor.
Oamenii legii avertizează că luna august este perioada în care se înregistrează cele mai multe accidente rutiere.
În acest context, șoferii sunt îndemnați să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite orice factor care le poate distrage atenția în timpul condusului.


