Un bărbat, reținut după ce ar fi vândut acces la un canal cu imagini intime

Un bărbat este cercetat penal după ce ar fi administrat un canal de Telegram pe care erau distribuite imagini și înregistrări video cu caracter intim, fără acordul persoanelor vizate. Pentru acces, administratorii percepeau o taxă de 15 euro.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul era responsabil de încasarea banilor și de oferirea accesului la canalul de Telegram.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului au fost ridicate telefoane mobile, o tabletă și mai multe carduri bancare, care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta este cercetat penal pentru încălcarea inviolabilității vieții personale.

Poliția continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz.

Conform legislației, persoana găsită vinovată riscă amendă de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau până la doi ani de închisoare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA