Rata de promovare la examenul național de Bacalaureat 2026 este în creștere, iar numărul absolvenților care au obținut media generală 10 a atins un nivel record. Datele au fost prezentate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, trei din patru candidați au promovat toate probele din prima sesiune. Rezultatele includ absolvenți de liceu, candidați din colegii, precum și restanțieri din anii precedenți.
„Avem motive reale de optimism și încredere. Este al treilea an consecutiv în care rata de promovare la examenul de bacalaureat este în creștere. Dacă în 2024 aceasta era de 69,4%, în acest an a ajuns la 75,4%”. În acest an avem 85 de absolvenți cu media 10, un rezultat record. Este o performanță extraordinară și mă bucur că acești tineri provin nu doar din Chișinău, ci din toate regiunile țării. ”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun.
Datele oficiale mai arată că aproximativ 1.500 de absolvenți au încheiat examenul cu medii de peste 9., iar 4.800 de candidați au obținut medii mai mari de 8. Potrivit Ministerului Educației, admiterea în universitățile din țară va începe pe 27 iulie.

