Iulian Rusu a tras linia la final de mandat. Ce realizări a avut
După ce Parlamentul a acceptat demisia lui Iulian Rusu din funcția de director al Centrului Național Anticorupție, acesta a susținut un briefing de presă. Șeful CNA nu a oferit explicații cu privire la plecarea sa, însă a venit cu un mesaj de recunoștință
Igor Grosu a comentat decizia CEDO în cazul lui Stoianoglo
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat decizia CEDO în cazul lui Alexandr Stoianoglo. Șeful legialtivului recunoaște că, în perioada în care fostul procuror general a fost suspendat, legislația nu prevedea contestarea deciziei de suspendare, fapt invocat în decizia Curții Europene. ”Ceea ce se
Noul premier al Slovaciei anunță încetarea ajutorului militar pentru Ucraina
Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la „un ajutor umanitar şi civil”. „Considerăm ajutorul pentru Ucraina doar un ajutor umanitar şi civil, nu vom mai furniza arme
Oficial! CNA a rămas fără director. Parlamentul a acceptat demisia lui Iulian Rusu
Parlamentul a acceptat demisia lui Iulian Rusu din funcția de director al Centrului Național Anticorupție. 65 de deputați au votat proiectul de hotărâre. Odată cu încetarea mandatului directorului CNA, încetează de drept și mandatele adjuncților instituției – Vadim Cojocaru și Alexandr Pînzari. Hotărârea
Maia Sandu: Se depun eforturi pentru a convinge investitorii străini să vină în Moldova
Autoritățile depun eforturi pentru a convinge marile companii să vină în Moldova. În acest sens, principalele prioritățile sunt lupta împotriva corupției, reforma justiției și modernizarea instituțiilor publice. De asemenea, este în proces de reformă și sistemul educațional pentru a răspunde cerințelor pieței muncii. Declarația