Ursula von der Leyen promite „acţiuni îndrăzneţe” pentru Uniunea Europeană
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis mai multe „acţiuni îndrăzneţe” pentru Uniunea Europeană în perioada de final a mandatului său, cu o săptămână înainte să susţină discursul despre starea Uniunii în faţa Parlamentului European, relatează agenţia EFE și agerpres. „Când
Noul ministru ucrainean al Apărării: ”Îi vom întoarce pe toți cei aflați în captivitate”
Noul ministru ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a promis să recâştige controlul asupra „fiecărui centimetru” de pământ ucrainean luat de Rusia şi să îi aducă acasă pe toţi cei aflaţi în captivitate, transmite CNN. „Cu siguranță îi vom întoarce pe toți cei care,
Val de migranți la frontiera Slovaciei. Sute de soldați vor fi trimiși la granița cu Ungaria
Slovacia va trimite aproape 500 de soldaţi pentru a ajuta poliţia de frontieră să controleze afluxul în creştere de migranţi, în special sirieni, care vin dinspre Ungaria şi încearcă să ajungă în statele mai bogate din vestul Europei. Declarația a fost făcută de
Inundațiile au făcut prăpăd în Turcia. Șapte oameni au murit
Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor abundente care au provocat viituri şi inundaţii puternice în nord-vestul Turciei. În Istanbul a plouat în șase ore cât într-o lună, a anunţat miercuri agenţia de ştiri Anadolu, citată de Reuters și Digi24.
Alunecări de teren și inundații masive în Brazilia. 22 de morți după ce un ciclon a lovit sud-estul țării
Brazilia a fost din nou lovită de un ciclon care a făcut 22 de morţi în sudul ţării, unde ploile torenţiale au provocat alunecări de teren şi inundaţii importante în ultimele 24 de ore, potrivit Agerpres. Acest ciclon, care a început luni să