Sute de profesori din toate raioanele țării, au ieșit, miercuri, în stradă și au cerut să le fie majorate lefurile din 1 septmebrie, așa cum li s-a promis anterior. În fața sediului Guvernului, aceștia au cerut autorităților să fie auziți și să-și onoreze obligațiunile de a le majora salariul cu cel puțin 30 la sută. Cu protestatarii au discutat premierul Vasile Tofan, ministrul Educației, Dan Perciun și ministra Finanțelor, Victoria Belous. Aceștia nu le-au oferit un răspuns concret angajiților din învățământ. Ulterior, însă, prim-ministrul a prezentat într-o conferință de presă Legea Salarizării pentru anul 2027. Tofan a spus că angajații din educație mai au de așteptat până la 1 ianuarie pentru a primi majorările promise. Totuși, autoritățile au venit cu o decizie de compromis, astfel că, începând cu luna septembrie, angajații din educație care au un salariu lunar brut mai mic de 20 de mii de lei vor primi câte o mie de lei pe lună până va fi operată majorarea salarială.
Cu pancarte în mâini, aceștia au pornit de la sediul Confederației Naționale a Sindicatelor și au mers până în fața sediului Guvernului.
„Vrem salarii decente! Vrem salarii decente! Vrem salarii decente! ”, au scandat cei prezenți.
Svetlana Borș este profesoară de Limba și Literatura Română la Liceul Teoretic „Mihai Stratulat” din satul Boșcana, Criuleni de mai bine de 40 de ani. Femeia spune că deși și-a dedicat viața elevilor, a ajuns să primească un salariu care nu îi acoperă nici strictul necesar, fapt care a scos-o în stradă.
„Profesorul permanent investește în formări, în literatură, în tehnologii. El permanent este pus în situația să investească și viața privată rămâne pe locul doi, pentru că prevalează interesul profesional și familia mea rămâne în urmă atunci când am nevoi permanente la locul de muncă și trebuie să le satisfac”, a declarat Svetlana Borș, profesoară de limba română la liceul „Mihai Stratulat”.
În aceeași situație se află și Liuba Pruncu, doctor conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova. Femeia activează de peste patru decenii în domeniul și spune că ridică un salariu de nici zece mii de lei lunar.
„Aceasta tot este o insultă, nu mai sunt chiar atât de mulți doctori în știință, în mica noastră republică și eu cred că ar trebui să fie și această muncă remunerată 02.47 MUSCA 02.55 Eu cred că ar trebui să fie de la 20 în sus, noi nu cerem 120 cum au unii demnitari care stau și pun hârtiile dintr-o parte în alta”, a spus și Liuba Pruncu, doctor conferențiar universitar la USM.
La protest am întâlnit și tineri specialiști care spun că sunt demotivați să mai rămână în sistem din cauza salariilor.
„Vrea să predau limba română pentru vorbitorii de limba rusă 00.56 MUSCA 01.02 Eu iubesc copiii dar salariile sunt destul de mici pentru tinerii specialiști ca și pentru fiecare profesor și cred că majorarea salariilor ar fi ceva bine și frumos ”, a spus un tânăr specialist.
Și ceilalți profesori veniți la protest ne-au spus că salariile pe care le au nu au mai fost ajustate de mult timp, asta în condițiile în care costurile de viață în Republica Moldova au crescut de câteva ori.
„Nu ne ajunge, bine că ne mai dau voie pe datorii la magazin și când primim iar dăm datoriile și rămânem iar fără nimic”, susține un profesor.
„Închipuiți-vă: șapte mii de lei, să ai salariu și depinde de câte ore ai”, a declarat alt pedagog.
„Serviciile comunalele se scumpesc mereu, produsele se scumpesc mereu, vor să ajungă la prețul benzinei. În Europa ei vor, dar cine va majora salariile? Cine se va gândi la oameni? Dar la copii? ”, a adăugat încă un cadru didactic.
În fața protestatarilor a ieșit prim-minitrul Vasile Tofan, Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și ministra Finațelor, Victoria Belous. Ministrul Educației a fost întrerupt de mai multe ori de profesori și chiar huiduit.
„Noi am exclus acea obligativitate a salariilor…… Vreau să ne ascultăm. Haideți să ne ascultăm ” a încercat să explice Perciun.
Iar premierul Vasile Tofan nu a avut un răspuns clar pentru angajații din educație. Ulterior, într-o conferință de presă el a oferit detalii despre Legea salarizării și soluțiile identificate. Șeful Executivului a anunțat că profesorii nu vor primi salarii majorate de la 1 septembrie, așa cum au cerut, ci abia începând cu 1 ianuarie, 2027. Până atunci însă, toți angajații din educație cu un salariu brut lunar mai mic de 20 de mii de lei, vor primi în fiecare lună câte un ajutor de o mie de lei, până în data operării majorării salariale.
„Angajații din învățământ inclusiv, inclusiv personalul de conducere, personalul didactic, didactic auxiliar vor primi câte patru mii de lei, a câte o mie de lei net în fiecare lună. Încă o dată vreau să accentuez, este vorba despre o plată netă, deci brut, evident sumele sunt mai mari”, a declarat premierul Vasile Tofan.
I-am contactat pe reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova pentru a ne spune dacă sunt mulțumiți de decizia Guvernului, însă aceștia nu au mai răspuns la apelurile noastre. Cert este că, anterior, aceștia spuneau că dacă nu li se vor majora salariile, așa cum și-au dorit, vor continua protestele, chiar și pe 1 septembrie.


