Salariul minim în Republica Moldova ar putea crește până la 7.000 de lei. Declarația a fost făcută de ministra Finanțelor, Victoria Belous, care a precizat că, deși Guvernul nu a aprobat încă o hotărâre în acest sens, aceasta este suma luată în calcul de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor. Sindicatele consideră însă că majorarea este insuficientă, mai ales în condițiile în care Confederația Națională a Sindicatelor și Asociația Patronatelor au convenit asupra unui salariu minim de 7.600 de lei în sectorul privat.
”La estimarea ei se ține cont de faptul că salariul minim are un impact și pentru cheltuielile bugetare, deoarece sânt foarte multe persoane în sectorul public al cărui salariu este raportat la salariul minim și respectiv că fiecare sută de lei crescută la salariul minim generează costuri suplimentare pentru buget. Colegii de la Ministerul muncii și protecției sociale vor veni cu anunțul respectiv, dar pe bune, cifra de 7 mii de lei este o cifră pe care se examinează pentru stabilire.”, a spus Victoria Belous, ministra Finanțelor.
La rândul său, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Sergiu Sainciuc, a amintit că sindicatele și asociația patronatelor au convenit asupra stabilirii unui salariu minim de 7.600 de lei în sectorul privat. În aceste condiții, Sainciuc consideră că suma de 7.000 de lei propusă de autorități este prea mică.
”În opinia noastră asta cam este puțin și ar fi fost bine să fie macar 7300 de lei, că asta nu așa aveau costuri esențiale pentru buget, dar sper să lucrăm în continuare în parlament și să vedem ce cu propunerile noastre, care le-am prezentat și guvernului și ministerului finanțelor.”, Sergiu Sainciuc, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor.
Oamenii de rând salută orice majorare, dar spun că prețurile au crescut atât de mult, încât pentru a putea trăi decent ar fi nevoie de salarii de câteva ori mai mari decât 7.000 de lei.
”Nu cred că o să ajungă, este necesar ceva mai mult. Având în vedere costurile actuale ale vieții. – Cam cât ar trebui? – Nu aș putea să spun o cifra exactă cu privința la coșul minim, dar cred că 20 mii de lei minim.”
”Nu, este o sumă nerealistă. Prietenul meu plătește 400 de euro pentru chiria unui apartament. Este nerealist. – Și cât ar trebui să fie? – Păi, noi vrem în Europa, nu? Atunci, ca în Europa. – Și cât este în Europa? – Din câte știu eu, de la 1.000 de euro în sus.”
”Trebuie să ia în considerație că prețurile cresc foarte repede. Serviciile comunale la fel. Și ei nu calculează chestia asta. Ca s-ajungă s-achiți și facturile și să poți să-ți cumperi mâncare, nu știu ceva macar necesar, strictul necesar, ar trebui măcar 20 de mii de lei să aibă salariu persoana.”
”Minimum la vreo 10 mii plus, adică ar trebui să fie, deoarece deja mergem spre integrare Europeană, eu cred că ar trebui și o modificare mai amplă pe sfera dată.”
”Cred că în Republica Moldova ar trebui să câștigi, în medie, cel puțin 17.000 de lei, ca să poți trăi cât de cât singur. Iar dacă ai o familie sau o iubită, cred că 22.000–25.000 de lei ar fi suficienți.”
”Pentru un tânăr, o chirie bună – 200 de euro, cred că, și cu prețuri la gaz încă 200 de euro pentru comunale și iată – 8 mii de lei. Și încă mănânci și nu rămâne nimic pentru tine. Ar fi amuzant să zic 1500 de euro, dar asta e realitatea.”
Menționăm că, în prezent, salariul minim, stabilit de lege, este de 6.300 de lei. Anterior, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că autoritățile își propun să majoreze salariul minim până la 10.000 de lei până în 2030.



