Cinci medicamente din lista celor compensate, care erau indicate doar în anumite cazuri, mai complexe, de la 1 noiembrie, sunt prescrise fără limitări. Astfel, de aceste medicamente pot beneficia o categorie mai largă de pacienți cu maladii cardiovasculare și diabet zaharat.
Este vorba despre clopidogrelum, carvedilolum, valsartanum, telmisartanum, gliclazidum. Cel puțin o denumire comercială din cele cinci preparatele va fi oferită gratuit, anunță Ministerul Sănătății. Totodată, un medicament recomandat până acum doar pacienților cu diabet zaharat, va fi prescris și persoanelor cu insuficiență cardiacă. Preparatul va avea o rată de compensare de 65% din preț.
De asemenea, trei medicamente compensate – carbamazepinum, perindoprilum argininum+indapamidum și roxithromycinum vor fi prescrise și în alte doze, în funcție de necesitățile pacienților.
Prescrierea dozelor variate permite ajustarea schemei de tratament în funcție de modul în care răspunde fiecare pacient la medicament, mai anunță instituția.