Vicepreședintele american în exercițiu, Kamala Harris, care ar putea fi înlocuitorul lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, a declarat că așteaptă cu nerăbdare să „accepte în mod oficial nominalizarea pentru prezidențiale” a Partidului Democrat. Ea spune că a obținut suficient sprijin din partea delegaților, inclusiv sute din statul său natal, California, relatează The Guardian.
„Când mi-am anunțat campania pentru Președinție, am spus că intenționez să merg și să câștig această nominalizare”, a spus ea într-o declarație luni târziu.
„În această seară, sunt mândră că mi-am asigurat sprijinul larg necesar pentru a deveni candidatul partidului nostru și, ca fiică a Californiei, sunt mândră că delegația statului meu natal a contribuit la promovarea campaniei noastre. Aștept cu nerăbdare să accept oficial nominalizarea în curând.”
Președintele emerit al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a făcut propunerea de a o susține pe Harris pentru funcția de președinte în cadrul unei reuniuni virtuale a delegației DNC din California, luni seara, a confirmat un purtător de cuvânt.
Pelosi, care reprezintă San Francisco în Congres, a anunțat că, odată cu susținerea delegației californiene, Harris a obținut suficienți delegați pentru a câștiga nominalizarea democrată pentru președinție în luna august, scrie Digi24.
Kamala Harris a lăudat bilanţul lui Joe Biden, pe care l-a descris “fără precedent în istoria modernă” pentru un preşedinte al Statelor Unite.
“Într-un singur mandat, el are deja un bilanţ mai bun decât majoritatea preşedinţilor care au avut două mandate”, a declarat vicepreşedinta, în primul său discurs de când Joe Biden s-a retras din cursa prezidenţială. Președintele şi-a manifestat preferinţa pentru Kamala Harris să preia ştafeta în această competiţie împotriva republicanului Donald Trump.