Iulian Muntean admite că ar putea demisiona din funcția de membru al CSM

Iulian Muntean admite că ar putea demisiona din funcția de membru al CSM, după ce s-a aflat că nu a anunțat Comisia Pre-Vetting că este cercetat într-un dosar penal. Se întâmplă după ce atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât și ministrul Justiției i-au cerut să părăsească funcția obținută recent.

Membrul CSM Iulian Muntean a venit cu o reacție pe Facebook, după valul de critici legate de dosarul penal în care ar fi vizat și faptul că nu a anunțat comisia Pre-Vetting despre acesta. El afirmă că nu a avut intenția să tăinuiască această informație, dat fiind că a semnat acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Mai mult, Muntean spune că a inclus în chestionar informația că a fost parte la un proces penal, mai ales că dosarul a fost clasat, scrie acesta.

Muntean se întreabă de ce această informație a fost făcută publică abia acum și admite că acest lucru a fost făcut intenționat.

”Cred că multe cazuri sunt murate. Oare jumătate de an nu a fost suficient pentru a interveni cu informații necesare și a nu compromite lucrul comisiei de Pre-Vetting, nimeni nu le-a interzis să intervină? Chiar m-aș fi bucurat dacă interveneau”, a mai menționat Muntean.

La final, Iulian Muntean afirmă că, pentru a nu compromite activitatea CSM,crede că va depune cererea de demisie la Secretariatul Parlamentului.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Justiției solicită demisia lui Iulian Muntean, recent numit membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media