Grav accident la Soroca. Trei persoane au ajuns la spital după ce o mașină s-a izbit violent într-un microbuz de rută. Din imaginile publicate pe rețele de socializare se poate vedea că o femeie a ajuns sub roțile automobilului. Alte două victime se aflau în microbuz în momentul impactului. Oamenii legii presupun că bărbatul care a provocat accidentul ar fi avut o criză epileptică.
Accidentul s-a produs miercuri dimineața. Potrivit poliției, un șofer de 51 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit în microbuzul care staționa în stație.
În urma accidentului rutier, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre o femeie care se afla în spatele microbuzului și altele două care erau în calitate de pasageri în interiorul transportului public. Victimele au fost transportate la Spitalul Raional Soroca.
Ambii șoferi au fost supuși testării alcoolscopice, dar s-a stabilit că aceștia nu erau în stare de ebrietate la volan.
Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.