sursa:gov.md

Aderarea la UE: Moldova mizează pe sprijinul Comisiei Europene

Moldova mizează pe sprijinul Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de premierul Dorin Recean, în cadrul vizitei sale la Bruxelles. Șeful executivului s-a întâlnit cu mai mulți oficiali europeni.

În discuții cu vicepreședinta Comisiei Europene, prim-ministrul Dorin Recean s-a referit la procesul de implementare a celor 9 recomandări ale Comisiei Europene.

„Guvernul este ferm angajat să realizeze reforma justiției, să continue lupta împotriva corupției și să realizeze planul de deoligarhizare. Sunt prioritățile noastre atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în dezvoltarea economică a țării. Mizăm pe sprijinul Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare”, a menționat prim-ministrul, Dorin Recean.

Tot la Bruxelles, premierul a discutat despre oportunitățile de dezvoltare a economiei naționale și proiectele de sprijin financiar ale Uniunii Europene cu Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie.

Dorin Recean a mulțumit oficialului european pentru asistența pe care UE o oferă Republicii Moldova, în special pentru ultimul sprijin anunțat, în valoare totală de 250 de milioane de euro, sub formă de asistență macrofinanciară și sprijin bugetar direct.

În conversația cu directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, Gert Jan Koopman, prim-ministrul Recean a reiterat hotărârea fermă a țării noastre de a avansa pe agenda de reforme europene și a exprimat deschiderea Republicii Moldova pentru aprofundarea relațiilor cu instituțiile europene, se mai arată în comunicatul emis de Guvern.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA