Compania aeriană australiană Qantas a anunțat lansarea celui mai lung zbor direct de pasageri din lume. Începând cu octombrie 2027, aeronavele companiei vor zbura fără escală între Sydney și Londra, pe o distanță de peste 16.000 de kilometri.
Ruta face parte din proiectul „Sunrise”, care își propune să conecteze coasta de est a Australiei cu marile centre internaționale fără opriri intermediare. Zborul dintre Sydney și Londra va dura între 19 și 22 de ore.
Pentru această rută, Qantas va utiliza aeronave Airbus A350-1000ULR, dezvoltate special pentru zboruri ultra-lungi. Avioanele sunt echipate cu un rezervor suplimentar de combustibil și pot parcurge peste 16.000 de kilometri fără escală.
Compania a anunțat că următoarea rută inclusă în proiect va fi Sydney–New York, însă data lansării acesteia va fi comunicată ulterior.
În prezent, cel mai lung zbor comercial fără escală din lume este operat de Singapore Airlines între Singapore și New York, pe o distanță de peste 15.300 de kilometri.
Qantas va primi în total 12 aeronave Airbus A350-1000ULR, fiecare configurată pentru 238 de pasageri, repartizați în patru clase de călătorie.


