Posibile scumpiri pe piața imobiliară. Reprezentanții Uniunii Agențiilor Imobiliare din Moldova critică proiectul politicii fiscale pentru anul 2027 și avertizează că noile măsuri ar putea pune presiune suplimentară asupra cetățenilor și ar putea bloca dezvoltarea sectorului. Aceștia cer organizarea unor consultări ample înainte ca documentul să fie votat. Ministerul Finanțelor respinge însă aceste temeri și susține că actualele facilități favorizează în special persoanele cu venituri mari.
Într-un comentariu pe rețelele sociale, Uniunea Agențiilor Imobiliare din Moldova precizează că politicile fiscale trebuie să țină cont de situația reală de pe piață și de impactul asupra populației.
„ Avem nevoie de măsuri care susțin oamenii, încurajează tranzacțiile și ajută piața imobiliară să se dezvolte, nu de decizii care pot adânci blocajul existent.”, se arată în comunicatul Uniunii Agențiilor Imobiliare din Moldova.
Printre măsurile care provoacă îngrijorări se numără eliminarea facilității de 50 la sută la impozitul pe câștigul de capital, introducerea unui impozit de 15 la sută aplicat diferenței dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare, precum și eliminarea facilităților de TVA la livrarea și darea în locațiune a locuințelor.
„Dacă adăugăm o nouă povară fiscală, nu cred că piața va deveni mai transparentă sau mai sănătoasă. Se va întâmpla exact contrariul: vânzătorii vor include aceste costuri în preț, iar cumpărătorilor le va fi și mai greu să achiziționeze o locuință. Piața va fi pur și simplu înghețată, iar încasările fiscale vor fi și mai mici. În cele din urmă, acest lucru îi va afecta pe toți: statul, cumpărătorii, vânzătorii și chiriașii. Cu alte cuvinte, va afecta întreaga economie”, a spus Danil Răilean, fondatul unei platforme imobiliare.
În același timp, unii specialiști spun că măsurile propuse de Ministerul Finanțelor nu vor schimba semnificativ situația de pe piața imobiliară.
„Acest lucru poate duce la o corecție a prețurilor pe piața imobiliară până la sfârșitul anului. În același timp, odată cu intrarea în vigoare a noilor legi fiscale și cu apariția unor noi contribuabili, în mod normal prețurile ar trebui să crească. Totuși, ținând cont de situația actuală, ne putem aștepta ca acestea să rămână practic la același nivel, iar dacă va exista o creștere, aceasta va fi nesemnificativă”, a spus Victor Cernomorcenco, expert în domeniul imobiliar.
La rândul lor, unii cetățeni spun că achiziționarea unei locuințe este deja dificilă, iar eventualele scumpiri ar face accesul la proprietăți și mai complicat.
„Este practic imposibil, chiar și să închiriezi un apartament. Ca să nu mai vorbim de cumpărarea unuia”, a spus o persoană.
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, respinge scenariile privind o creștere semnificativă a prețurilor. Oficialul afirmă că facilitățile actuale avantajează în principal persoanele cu venituri mari, iar autoritățile intenționează să sprijine categoriile vulnerabile prin mecanisme țintite și plăți directe.
,, De exemplu, cineva care ar urma să cumpere o locuință nouă, de cincizeci de mii de euro, de exemplu, potențial, ar avea un impact, în cazul dat de până a cinci euro, dar cineva care cumpără o locuință nouă de două milioane de euro, ar avea un beneficiu real astăzi, de circa patru sute de mii de euro, prin urmare, se perpetuează aceeași problemă, ca acolo unde sunt veniturile cele mai mari, beneficiile sunt cele mai mari, dacă aplicăm logica scutirii”, a adăugat Andrian Gavriliță, ministrul Finanțelor.
Proiectul politicii fiscale a fost făcut public pe 11 iunie, iar consultările publice vor continua până pe 19 iunie.


