Doi bărbați, înșelați cu 155 de mii de euro printr-o schemă de investiții fictive

Doi bărbați ar fi fost înșelați cu 155 de mii de euro printr-o schemă de investiții fictive în proiecte imobiliare din Chișinău. Un bărbat de 32 de ani a fost reținut pentru 72 de ore și riscă până la 15 ani de închisoare.

Potrivit anchetei, suspectul le-ar fi promis victimelor un randament anual de 20% pentru investiții în proiecte imobiliare. Astfel, doi bărbați de 34 și 40 de ani i-ar fi transferat, în mai multe tranșe, în total 155 de mii de euro.

Pentru a crea impresia că investițiile sunt reale și profitabile, suspectul le-ar fi restituit imediat câte 10% din sumele primite. Acesta prezenta plățile drept profit generat de investiții. În realitate, banii proveneau chiar din sumele oferite de victime.

Prejudiciul total cauzat celor doi bărbați este estimat la peste 3 milioane de lei. Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul și în automobilul suspectului. Au fost ridicate mai multe probe care urmează să fie examinate.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă între 8 și 15 ani de închisoare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA