sursa: politia.md

Date alarmante: 850 de pietoni sunt implicați anual în accidente rutiere

850 de pietoni sunt implicați anual în accidente rutiere. Sunt datele unei analize prezentate vineri de expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță. Potrivit raportului, 60% dintre accidentele cu implicarea pietonilor se produc în Chișinău, iar patru pietoni dintr-o sută își pierd viața în urma acestora.

”Ținând cont de populația municipiului Chișinău în raport cu populația din restul țării, o persoană din municipiul Chișinău care iese din casă dimineața, riscul de a nimeri într-un accident rutier pur și simplu mergând pe drum este de patru ori mai mare decât în restul țării”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert IDIS Viitorul.

Expertul a subliniat că 65 la sută dintre persoanele care și-au pierdut viața în ultimii opt ani în urma accidentelor rutiere produse în Chișinău au fost PIETONI. Potrivit raportului, peste 55 la sută dintre prietonii care au rămas în viață după ce au fost implicați în accidente rutiere în Capitală, au suferit traumatisme grave și au rămas cu dizabilități pentru restul vieții.

”Dacă observăm în municipiul Chișinău riscul de a rămâne cu un traumatism grav este mai mare decât în restul țării din simplul motiv că aici se întâmplă multe accidente. Partea bună este că aici numărul de decese mai micuț, în schimb la traume nu stăm prea bine. Și în ultimii 8 ani noi avem 7500 de persoane care au suferit traumatisme foarte garve, sănătatea cărora este știrbită pe toată viața”, a mai spus Veaceslav Ioniță, expert IDIS Viitorul

Inspectoratul Național de Securitate Publică menționează că anume în această perioadă crește numărul accidentelor cu implicarea pietonilor din cauza vizibilității reduse. Inspectorii au un șir de recomandări pentru pietoni.

”Anume în această perioadă de timp, când condițiile de vizibilitate sunt reduse, este foarte important să optăm de haine de culoare mai deschisă, ca să asigurăm vizibilitatea în trafic. Și este foarte important ca copiii noștri să aibă asupra sa elemente reflectorizante ca să fie observați din timp de ceilalți participanți la traficul rutier”, a menționat Pavel Apostol sef secție INSP.

Potrivit datelor oferite de exertul Veacesla Ioniță, în acest an 2579 de persoane au fost implicate în accidente rutiere, dintre care 60 la sută sunt pietoni. 260 de pietoni implicați în accidente au suferit traumatisme garve, iar 78 au decedat.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media