Cutremur devastator în Myanmar: Bilanțul tragediei crește la 144 de morți și peste 730 de răniți

Cel puțin 144 de persoane și-au pierdut viața și alte 732 au fost rănite în urma cutremurului major care a lovit Myanmar vineri. Tragedia s-a produs în nord-vestul țării și a afectat șase state și regiuni.

Seismul puternic a avariat clădiri și infrastructură publică, inclusiv drumuri, poduri și instituții de stat. Marie Manrique, coordonator de programe pentru Federația Internațională a Crucii Roșii, a declarat că există îngrijorări majore privind stabilitatea barajelor mari din zonă. Unul dintre podurile strategice, care leagă Mandalay de Sagaing, s-a prăbușit, creând dificultăți logistice în regiunea afectată, scrie News.ro.

 

Cutremurul a fost resimțit și în Thailanda, unde opt persoane au murit în Bangkok, inclusiv șapte muncitori aflați pe un șantier de construcție al unui zgârie-nori care s-a prăbușit.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA