Cinci bărbați au fost trimiși în judecată în dosarul de contrabandă cu armament militar adus din Ucraina și destinat exportului în Israel. Toți cei cinci se află în continuare în arest preventiv.
Potrivit procurorilor, învinuiții au vârste cuprinse între 39 și 56 de ani și sunt din Chișinău și Dubăsari. Toți cei cinci se află în continuare în arest preventiv.
Ancheta arată că membrii grupării ar fi avut roluri diferite în schemă, inclusiv de organizare, depozitare, perfectare a actelor vamale, gestionare a companiei implicate și transportare a armamentului din Ucraina.
Conform PCCOCS, armele și munițiile au fost introduse în Republica Moldova în perioada 2023–2025 și ar fi fost declarate fals în vamă drept „articole din metal”. Printre bunurile depistate se numără lansatoare de rachete, aruncătoare de grenade antitanc, sisteme antitanc cu rachetă ghidată laser, muniții și o dronă avariată.
Procurorii îi acuză pe cei cinci de introducerea ilegală în țară a armamentului, păstrarea ilegală a acestuia și tentativa de scoatere ilegală din Republica Moldova.
Potrivit legii, pentru aceste infracțiuni pedeapsa maximă este de până la 10 ani de închisoare. Unul dintre învinuiți și-a recunoscut vina.
Armamentul confiscat se află în custodia autorităților din România, după ce a fost depistat în cadrul unui control vamal comun desfășurat în noiembrie 2025.


